Otilia.

„Marea problema a existentei noastre vine din faptul ca suntem pentru totdeauna singuri si toate eforturile, toate actele noastre nu ilustreaza decat tendinta de a fugi de aceasta singuratate”. Guy de Maupassant

Acum cateva zile terminat de citit „Marele Gatsby” de F. Scott Fitzgerald.  Cartea m-a dus cu gandul la „Enigma Otiliei”. Personajul feminin, Daisy Buchanan avand multe in comun cu Otilia: exuberanta, nesiguranta,  naivitatea dar si nevoia lux-ului, cea din urma  ducand-o (le) in vartejul social al placerilor nepotolite, al iubirilor neimplinite.  Cartea debuteaza cu venirea intr-un catier nou a lui Nick Carraway, (din nou asemanare) cel care va avea o mare influenta in viata personajelor (acestea nu sunt la fel de numeroase ca si in „Enigma Otiliei”, insa superficialitatea nu poate fi descrisa mai asemanator).
Mesajul cartii m-a intrigat, deoarece este vorba despre asteptare, despre dorinta de a-ti depasi conditia, pretul platit  fiind uneori prea mare si asta pentru ca el, Marele Gatsby, vroia sa umple golul singuratatii,  o vroia pe ea (inapoi) desi de fapt nu o avusese niciodata.

Asta ma duce cu gandul  la cea de-a  cincea porunca a lui Octavian Paler:” Sa nu uiti ca orice asteptare e provizorie, chiar daca dureaza toata viata”. (Viata pe un peron).

PS: Mi-a placut cartea. O  detaliere mai amanuntita  a trairii peronajelor, a nelinistilor lor ar fi facut cartea si mai pe gustul meu, insa merita citita.

 

Toamna

„Exista lucruri prea inauntru pentru a fi exprimate. Oana Pellea”

Vacantele mele de vara nu mai sunt ca cele de alta data. Nu doar pentru ca nu mai dureza 3 luni ci pentru ca  a fost taiat nucul sub care povesteam cele mai ciudate “povesti de groaza”, pentru ca am aflat ca nu o sa gasim niciodata comori in pamant. Nu de la google am aflat asta,  ci verificand atunci, iar acum am crescut. (Nu vorbesc despre comori precum petrolul sau ceva real, noi cautam cufere cu aur, doar aveam Cartoon Network)
Obisnuiam sa ma plimb cu prietenele mele in timpul vacantelor de vara, ore bune, mai ales seara pe aceleasi strazi. Vorbeam mult. Stiam fiecare ulita.
Desi imi place Bucurestiul noaptea, nu am avut curaj pana acum sa ma plimb. Singurele plimbari sunt vara in parcul IOR, insa pana la ora 22:00.
Am vrut in primul an de facultate atat eu cat si Vio, prietena mea, sa aflam ce se afla in anumite zone ale Bucurestiului. Asa ca ne urcam in metro si ne opream in statia despre care ne formasem cine stie ce parere. Asa am ajuns prima oara in Pipera si Parcul Tineretului.
La fel am descoperit si gradina zoologica. Suna intr-un fel pentru mine Baneasa.

Dupa primele noastre 2 saptamani in Bucuresti am venit acasa, asa ca pentru primele impresii. Eram eu si inca 3 foste colege de liceu. Evident ca am gresit vagonul, noi aveam bilete clasa a 2-a si ne-am urcat la clasa 1. Dupa am deranjat compartimentul, am ajuns la locurile noastre. Am vorbit tot drumul tare si zgomotos, astfel incat una din persoane a renuntat sa mai citeasca, insa se uita la noi zambind, cu nostalgie. Intre timp ne-am mai civilizat. Am avut noroc ori se vedea ca venim acasa 🙂
Cand ne-am intors in Bucuresti,  Vio m-a intreabat:

“- Ai obervat ceva diferit acum acasa?”

„Eu: Nu.”

“Lou, se vede cerul!”

.

Now and then

That sound like „Young and restful”. Well, at some point there is a resemble.

„I am not young enough to know everything- Oscar W.”  It seems like this blog is about quotes. Maybe it is. I like quotes, especially when are similar with my mood.

I feel that I know every day less and  I don’t have enough time to learn that much. This is stupid, because there are many days when I’m simply vegetating on TV movies () instead of doing something useful for the future. It says that time spend doing things you loved isn’t waist time. I agree with it, of course I am, this is my excuse when I’m not in the mood of doing the things that I have to do. I postpone things/facts sometimes, as if weren’t me who finally do it.
I’m not afraid of old age, or getting old, I’m afraid of not reaching to my aims. Those thoughts scares me to dead, and make me fell so small and powerless.

That’s why I love escapes, mountain escapes or walking, running, karaoke escapes. (party escapes those are the most often). Hey, I do my best, don’t judge me. Or in less words, there always be a week-end.

Until getting 20 my favorite book was „Shogun”. After 20, dilemma. There are so many interesting books, so well written that I feel lost and  disregard about the others authors.  Old, just getting old. My aunt and Alexandra said that I am a quart of a century. Long life what can I say, just chiding.

It is a little strange because I feel no longer the master of the universe. My superhero powers are like… tired (today).

Master of the universe- nothing is impossible.

PS: I am not  old at all, it’s just September.

Sometimes

“Most people believe we have free will. That we all choose our path. Sometimes the path is clear, sometimes not so much. Every twist, every turn can challenge our sense of direction.” –Dexter (TV mouvie). He is a murderer who kill murderers. Moral, immoral is awesome film idea, like his mind has a senor in detecting murderers  and „solve” problems that law cannot.

 

Si lasi zilele sa treaca fara sa faci ceva, pentru ca timpul pare o eternitate cand ai 20 de ani. Nimic nu este imposibil si roarta se invarte ca doar e rotunda, nu?

Dar cand vezi ca de fapt timpul a trecut, ca nu mai ai aceelasi  curaj, parca si focul s-a mai domolit, raman amintirile. Si apoi te gandesti ca ai facut alegerile corecte, ca au fost lucuri pe care nu ai avut curajul sa le faci dar si ce daca, asa a fost sa fie.

Nu cred in destin sau soarta cu toata taria. Avem puterea de a schimba lucurile, da a incerca macar sa luptam pentru ceea ce ne dorim. Evident ca inceputul este greu dar apoi cand vezi cate poti obtine si ceea ce poti realiza singur, totul are un alt sens.

Si mai sunt zilele in care sunt notstalgica. Ei bine, momentele alea in care as baga capul in pamant ca strutul. Ca as fi putut face atatea si am facut doar cateva si stai ca incep sa schimb si sa caut si obosesc. Imi trece evident, ca am si eu treaba si lucruri serioase de facut, nu pot sta pe ganduri la nesfarsit.

Toamna are culorile ei. Se schimba si culorile sufletului meu. Pastel.

Almost here

Aleg sa fac citesc, sa fac jogging, sa privesc seriale. Acestea fac parte din categoria alegerilor simple.

Am ales facultatea de Marketing, am ales … si lista continua.

Mai jos am doua citate care seamana si totusi sunt diferite.

Mi mi se potrivesc amandoua, in sensul ca mereu am avut un „echer la butoniera”, deci „masura”.

Astfel, imi pun inevitabila intrebare: Cat de mare sa fie echerul?

<<Nu va aventurati intr-o dragoste adevarata
Fara un echer la butoniera.>>

Marin Sorescu

Fara echerul de la butoniera poti pierde din vedere drumul, telul, in definitiv toti vrem sa ne indeplinim visele si sa reusim. Insa un echer prea mare aduce regrete, o cenzura mare a sentimentelor si trairilor. Din pacate, nu pot spune care este echilibrul intre „masura” si „lipsa de masura”, atat timp cat tu cu tine  traiesti impacat, dar cand nu esti impacat, cum iesi din zona de confort si „indrazneti sa faci ceea ce iti doresti, nu ceea ce trebuie?”

<<Măsura” o găsesc la originea tuturor regretelor mele, a pasiunilor ratate, a “nebuniilor” netrăite.
N-am avut inteligenţa sau norocul de a pricepe la timp că adevărata “măsură” a vieţii unui om nu se poate obţine decât prin “lipsa de măsura”, dorind “fără măsură”,
îndrăznind “fără măsură”, iubind “fără măsură”.
“Nebuniile” sunt mai recomandabile într-o viaţă decât o “înţelepciune” searbădă şi cuminte.>>

Octavian Paler