Memories

“Memory is the basis of every journey.” – Stephen King

From Europe with love (a little bit of Europe).

Destination: Belgium first, Austria, France, Hungary.

Sa iti doresti sa vizitezi si altceva decat Romania. Sa nu mai  manaci covrig cu ciocolata de la „Luca”, ci croissant de pe Champs Elysee, nu-i asa Mali?

Si drumu-i lung, parca interminabil.  Autostrazile nemtilor sau ale austriecilor, or fi ele utile, dar nimic interesant. Adica, adevarata aventura, cu peisaje cu tot este sa iesi din Romania. Dar cand stii ca ti-ai dorit asta de ceva vreme, parca nu mai conteaza asa mult ca ai nevoie de aproximativ  o zi jumate, cu masina sa ajungi la destinatie. Te consolezi cu cele  7 zile destinate exclusiv plimbarilor.

Plimbari care sa tina de dimineata pana seara. Sa te bucuri si de nou si de vechi. Sa vezi  oameni de toate culorile, toti calatori intr-un fel sau altul.

Si cum calatorului ii sta bine cu drumul, Prague here we come! (in march)

Anunțuri

Sania

Cand singura ta grija era sa faci luciu la sanie si derdelusul cat mai alunecos, cum sa nu-ti placa iarna? Nu-ti mai simteai mainile, urechile iar nasul era mai ceva ca a lui Rudolf, dar cui ii pasa?

Cu siguranta mie si prietenelor mele nu.
Sania este obligatorie aici. Dupa ce cresti (treci de 20 ani adica) nu prea se mai preocupa parintii sau bunicii de sanie. (asta daca nu au dat-o unei verisoare sau verisor mai mic pentru ca tu esti mare si nu-ti mai trebuie. Si atunci sa vezi scandal. Cum sania mea…aveam o prietenie de atata timp!)
In acest caz nu-ti ramane decat o varianta: sa rogi pe cei mici (pentru ca esti om educat :)) sa-ti imprumute sania sau ….sa-i santajezi cu diverse.

De obicei se folosec ambele variante. Mai intai „Te rog” apoi „Te spun”. :))

Acum urmeaza partea complicata. Dupa ce te chinuiai o zi intreaga sa faci derdelus bunicii puneau cenusa. Iar noi, copii destepti turnam apa, de obicei seara, pentru ca dimineata sa fie „oglinda” si cel putin cateva zile ne distram cu asta.

Nu castigam de fiecare data, mai ales daca interveneau parintii dar ne distram. Nu doarmeam toata noaptea cu gandul la distractia de a doua zi.

Da, iarna toate potecile duc acasa.

PS: Si anul trecut m-am dat pe derdelus, pai cum altfel?
Daca ninge, bineinteles ca si anul asta.

 

Otilia.

„Marea problema a existentei noastre vine din faptul ca suntem pentru totdeauna singuri si toate eforturile, toate actele noastre nu ilustreaza decat tendinta de a fugi de aceasta singuratate”. Guy de Maupassant

Acum cateva zile terminat de citit „Marele Gatsby” de F. Scott Fitzgerald.  Cartea m-a dus cu gandul la „Enigma Otiliei”. Personajul feminin, Daisy Buchanan avand multe in comun cu Otilia: exuberanta, nesiguranta,  naivitatea dar si nevoia lux-ului, cea din urma  ducand-o (le) in vartejul social al placerilor nepotolite, al iubirilor neimplinite.  Cartea debuteaza cu venirea intr-un catier nou a lui Nick Carraway, (din nou asemanare) cel care va avea o mare influenta in viata personajelor (acestea nu sunt la fel de numeroase ca si in „Enigma Otiliei”, insa superficialitatea nu poate fi descrisa mai asemanator).
Mesajul cartii m-a intrigat, deoarece este vorba despre asteptare, despre dorinta de a-ti depasi conditia, pretul platit  fiind uneori prea mare si asta pentru ca el, Marele Gatsby, vroia sa umple golul singuratatii,  o vroia pe ea (inapoi) desi de fapt nu o avusese niciodata.

Asta ma duce cu gandul  la cea de-a  cincea porunca a lui Octavian Paler:” Sa nu uiti ca orice asteptare e provizorie, chiar daca dureaza toata viata”. (Viata pe un peron).

PS: Mi-a placut cartea. O  detaliere mai amanuntita  a trairii peronajelor, a nelinistilor lor ar fi facut cartea si mai pe gustul meu, insa merita citita.

 

I love cartoons

Imi plac desenele si filmele animate.

Primul film animat pe care l-am vazut a fost Doamna si Vagabondul, dublat pe caseta video. Cred ca aveam vreo 6 ani. Tot pe caseta video am vazut si Donald Duck si veveritele jucause.
Inainte de a avea Cartoon Network ma uitam la fimele si desenele de pe TVR1. Le tin minte si acum: Sandy Bell, Gradina Ascunsa, Cartea cartilor, Captain Planet si Milla Superstar (asta cred ca a fost pe Prima TV, era despre evolutia unei jucatoare de volei, adica Milla si cum ajunge ea sa fie cea mai buna dupa multa munca si sacrificii).

Fenomenul Sailor Moon m-a urmarit cam pana in al doilea  an de facultate. Dupa mine, au fost unele din cele mai moderne desene animate la vremea aia. Adica personajele clar nu aratau ca Cow&Chicken, nici macar  cele rele. Exista intriga, suspans si intodeauna binele invingea raul. Au existat multe discutii contradictorii intre mine, Ale, Cristina si Sandra cu privire la destinul personajelor, intr-un final toata lumea a fost multumita, mai mult sau mai putin.

Din perspectiva unui om care inca se mai uita la desene, ele nu mai sunt la fel de educative si frumoase. Disney promoveza tot felul de viitoare „vedete” iar Cartoon are cam acelesi desene.

M-am mutat deci, pe filme animate. Asa ca indiferent de varsta recomand UP (care mi-a placut enorm), Kung fu Panda, Despicable me, Ice age, Madagacar. Doar atat, deoarece sunt mai pe gustul tuturor.

Vreau sa merg la Hotel Transylvania, intr-o zi.

Toamna

„Exista lucruri prea inauntru pentru a fi exprimate. Oana Pellea”

Vacantele mele de vara nu mai sunt ca cele de alta data. Nu doar pentru ca nu mai dureza 3 luni ci pentru ca  a fost taiat nucul sub care povesteam cele mai ciudate “povesti de groaza”, pentru ca am aflat ca nu o sa gasim niciodata comori in pamant. Nu de la google am aflat asta,  ci verificand atunci, iar acum am crescut. (Nu vorbesc despre comori precum petrolul sau ceva real, noi cautam cufere cu aur, doar aveam Cartoon Network)
Obisnuiam sa ma plimb cu prietenele mele in timpul vacantelor de vara, ore bune, mai ales seara pe aceleasi strazi. Vorbeam mult. Stiam fiecare ulita.
Desi imi place Bucurestiul noaptea, nu am avut curaj pana acum sa ma plimb. Singurele plimbari sunt vara in parcul IOR, insa pana la ora 22:00.
Am vrut in primul an de facultate atat eu cat si Vio, prietena mea, sa aflam ce se afla in anumite zone ale Bucurestiului. Asa ca ne urcam in metro si ne opream in statia despre care ne formasem cine stie ce parere. Asa am ajuns prima oara in Pipera si Parcul Tineretului.
La fel am descoperit si gradina zoologica. Suna intr-un fel pentru mine Baneasa.

Dupa primele noastre 2 saptamani in Bucuresti am venit acasa, asa ca pentru primele impresii. Eram eu si inca 3 foste colege de liceu. Evident ca am gresit vagonul, noi aveam bilete clasa a 2-a si ne-am urcat la clasa 1. Dupa am deranjat compartimentul, am ajuns la locurile noastre. Am vorbit tot drumul tare si zgomotos, astfel incat una din persoane a renuntat sa mai citeasca, insa se uita la noi zambind, cu nostalgie. Intre timp ne-am mai civilizat. Am avut noroc ori se vedea ca venim acasa 🙂
Cand ne-am intors in Bucuresti,  Vio m-a intreabat:

“- Ai obervat ceva diferit acum acasa?”

„Eu: Nu.”

“Lou, se vede cerul!”

.

Prima regula: participa

NOROC 1. Soarta, ursita, destin (favorabil). 2. Întamplare neateptata sau concurs de împrejurari favorabile care asigura reusita unei actiuni, indeplinirea unei dorințe etc.; sansa, bafta.

„Alege un numar de pe masa. Numarul ales o sa fie pus intr-o urna si ai sansa  de a castiga un aparat foto oferit de Nikon, unul din sponsorii Digital Divas, la sfarsitul evenimentului”. Adica, mai simplu de atat nici nu se poate. Insa am ales strategic numarul, mai ales ca am fost printre primii sositi si am avut posibilitatea de a alege cam orice numar de la 1-150. Eu am ales 53, pentru ca pe 3 septembrie este ziua mea de nastere, iar  5 …pentru ca am ales 53 :).
Ultima oara cand am castigat ceva doar pentru ca am fost acolo, a fost acum 5 ani, (eram in clasa a 12-a) iar premiul  un pui la rotisor. Cred ca a fost una dintre cele mai haioase intamplari.
Eram la casa in Real Craiova, urmand sa platim numeroasele cumparaturi in valoare de 2 lei (2 inghetate, eram cu prietana mea Cristina), cand casiera primeste un telefon si ne arunca privirii dubiose, de nu stiam ce am facut. (probabil cumparaturi in valoare de 2 lei :))
„Casier:- Stiti de promotia din magazinele noastre?”, aici a zambit.
„Noi:- Nu „(de fapt  doar 2 lei  aveam amanadoua si de aceea am mers in Real), evident nu am zis asta .

Ca sa nu mai lungim povestea: „Casier- Ati castigat un pui la rotisor”.
A fost amuzant momentul, evident am mancat desertul primul, pentru ca era undeva pe la sfarsitul lunii Mai si se topea pana acasa, iar apoi puiul la rotisor. Din cate imi amintesc a fost foarte bun.
Ei,  de la pui la rotisor la apart Nikon am evoluat, dar acum sunt in Bucuresti, adica e normal. Apartatul este o frumusete, i-am facut inaugurarea in aceeasi zi, seara.

O sa postez si poze dupa ce le descarc. Dupa ce mi-am instiintat rudele de  norcul pe care l-am avut vineri, am zis sa scriu si pe blog.
Pentru ca v-am facut curiosi: Nikon COOLPIX S01.

Multumesc Nikon si Digital Divas!

PS: Poate ar trebui sa joc la loto! 🙂