Generatii

Strabunicul meu a fost in al doilea razboi mondial. A fost decorat si mandru ca a luptat pentru Romania. Eu,  mandra ca sunt stranepoata lui.
Romania lui ….  pamant roditor, lanuri de grau, sunetul mierlei si susurul apei, cerul cu stelele si bucuria de a-si creste si ajuta nepotii si stranepotii.
Nu privea la televizor, prefera sa mearga in gardina. In  timpul liber (desi nu stia sa stea)  vorbea cu unchiul Marin despre vremurile de mult apuse. Despre cum a trecut Carol I prin Dabuleni, iar ei il vroiau pe Cuza; si cat s-au scimbat lucurile de atunci, dar daca noua, tinerilor  ne este bine, ei sunt multumiti.

Cum sa nu-ti placa Muntii Retezat? Apuseni? Cheile Bicazului? Transfagarasan (toamna)? Marea Neagra? Lacul Sf Ana?(nu asa Deni) Gura Humorului? Delta Dunarii?

Sau Clujul, Sibiul, Brasovul, Timisoara?
Macar o data trebuie sa le vezi. Si apoi sa treci si pe la Targu Jiu ca doar avem si in Oltenia orase frumoase. Romanii sunt destepti, olimpici internationali, inventatori celebri la noi sau la altii.

Stim sa ne si distram,  petrecerile noastre sunt de tinut minte. Avem cea mai buna mancare, eu nu am auzit pe cineva plangandu-se :).
Si punem pasiune in ceea ce facem si speram. Speram in mai bine.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s