Otilia.

„Marea problema a existentei noastre vine din faptul ca suntem pentru totdeauna singuri si toate eforturile, toate actele noastre nu ilustreaza decat tendinta de a fugi de aceasta singuratate”. Guy de Maupassant

Acum cateva zile terminat de citit „Marele Gatsby” de F. Scott Fitzgerald.  Cartea m-a dus cu gandul la „Enigma Otiliei”. Personajul feminin, Daisy Buchanan avand multe in comun cu Otilia: exuberanta, nesiguranta,  naivitatea dar si nevoia lux-ului, cea din urma  ducand-o (le) in vartejul social al placerilor nepotolite, al iubirilor neimplinite.  Cartea debuteaza cu venirea intr-un catier nou a lui Nick Carraway, (din nou asemanare) cel care va avea o mare influenta in viata personajelor (acestea nu sunt la fel de numeroase ca si in „Enigma Otiliei”, insa superficialitatea nu poate fi descrisa mai asemanator).
Mesajul cartii m-a intrigat, deoarece este vorba despre asteptare, despre dorinta de a-ti depasi conditia, pretul platit  fiind uneori prea mare si asta pentru ca el, Marele Gatsby, vroia sa umple golul singuratatii,  o vroia pe ea (inapoi) desi de fapt nu o avusese niciodata.

Asta ma duce cu gandul  la cea de-a  cincea porunca a lui Octavian Paler:” Sa nu uiti ca orice asteptare e provizorie, chiar daca dureaza toata viata”. (Viata pe un peron).

PS: Mi-a placut cartea. O  detaliere mai amanuntita  a trairii peronajelor, a nelinistilor lor ar fi facut cartea si mai pe gustul meu, insa merita citita.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s